se sting luminile

atmosfera sufocanta. sunt imobila, nici nu-mi dau seama daca mai respir sau nu. ma uit de o jumatate de ora la tastatura si inca nu realizez ca sunt acasa, la mine in camera si ca incerc sa fac ceva care sa ma faca sa simt, sa ma deblochez. la fel eram si de dimineata cand asteptam troleul si nu stiam de ce astept si unde ma duc de fapt, sau ieri cand n-am putut sa cobor la statia la care trebuia sa cobor.

ziua asta s-a desfasurat parca in fast forward si acum o vad proiectata in reluare. si totusi nu-mi amintesc ce am facut intre 2 si 6. blackout. s-au stins luminile, pleoapele s-au inchis brusc cu un zgomot puternic de parca un asteroid ar fi lovit pamantul si planeta s-ar fi rupt in doua. de fapt chiar asta s-a intamplat, s-a impartit si nimeni nu intelege motivul, de fapt nimeni nu-si da seama. e prea tarziu pentru justificari, de povesti despre sfinti si fapte bune si despre vocatia femeii…incep sa-mi amintesc discutiile de la religie si o vad pe loredana razand langa mine ( “vocatia femeii este aceea de a naste” – e bine de stiut pentru cele care inca nu si-au gasit sensul in viata ).

o furnica se plimba pe tastatura, a intrat sub litera p … lec maine, dar unde plec, mi-e frica sa ma intreb daca maine dimineata imi voi aminti care este de fapt destinatia si aberatiile pe care le-am inventat ca sa pot sa ajung acolo. la intoarcere nu ma gandesc inca, mai e pana atunci. am nevoie de haine groase, dar pana una alta am nevoie de rabdare si concentrare. trebuie sa-mi gasesc un punct fix de care sa ma prind, sau de o piatra sub care sa ma ascund ca sa nu mai vad disperarea cum pluteste in jurul meu. astept sa vina cineva cu un super glue sau niste scotch sa le lipeasca mintile si sa ii scoata din copilaria proasta in care s-au aruncat.

se sting luminile in seara asta aici, si la celalalt capat al pamantului cineva le aprinde. o sa dormim o noapte lunga, iar altii se vor trage de par, isi vor juli genunchii, isi vor afuma plamanii si nu se vor alege cu nimic.

acum ma gandesc ca blogul asta e ca un exercitiu pentru o minte amnezica. ideea e sa scrii cat mai des, ca sa nu uiti ce ai facut acum cateva ore, zile, luni etc. si sa iti reamintesti atunci cand uiti.