vânzătorul de păsări

Prinde păsari pe malul Nilului şi le vinde undeva pe lângă Teba. E mut, doar păsările vorbesc. Are o clepsidră care-i numără timpul de când stă pe marginea şoselei înconjurat de colivii. A învăţat să prindă porumbei călători, să le fure mesajele şi apoi să-i închidă într-o cuşcă din care vor încerca să scape până vor ajunge să se sinucidă lovindu-se de gratii până îşi sfărâmă capul şi mor.

Mesajele le strânge într-o cutie şi le dă foc. Astfel ştie că toate secretele lumii se opresc la el şi aşteaptă izbucnirea unui al III-lea Război Mondial. Se crede un fel de Moise care cândva îşi va urca păsările pe o arcă, aşteptând începerea unei noi ere.

Joi a fost o furtună de nisip care i-a împrăştiat coliviile şi i-a spart clepsidra. Cioburile i-au intrat în ochi şi a rămas orb. Timpul scăpat din clepsidră şi-a pierdut limitele, a zburat în gol povestind despre egipteanul care a fost odată tânăr şi căruia îi plăcea să bea cafea la nisip şi iubea mai multe femei care l-au nenorocit până l-au redus la tăcere.

S-au născut legende care spun că ar fi avut şi el o poveste de dragoste ca orice nebun. Spun că ar fi fost un poet boem, care avea o muză despre care scria poezii până a ajuns să creadă că în stomacul ei se ascunde un porumbel. Îl auzea noaptea cum dă din aripi. A devenit o obsesie, până când a ajuns să o ucidă pe fată pentru a elibera porumbelul. Când şi-a dat seama că nu era nimic acolo a înnebunit şi s-a dus să prindă păsări …

Acum e orb, e bătrân, e sărac şi aşteaptă pe marginea şoselei să i se scurgă timpul.