nisipul sa zgarie lin, iar marea sa fie murdara

“trenul accelerat Bucuresti – Constanta pleaca in 5 minute de la linia 5″, autostrada Soarelui e plina pe toate cele 3 benzi, din casetofon se aude Vama Veche – Vama Veche. Bucurestiul se goleste din nou. urmeaza trei zile ploioase si friguroase, trei nopti exuberante, valuri reci, nisipul ud iti va umple pantofii…

“ai grija sa nu aluneci pe stanca aia. a iesit soarele, hai repede, ia-ti costumul sa facem o baie pana nu dispare. e rece, dar fa-mi o poza. mai repede ca inghet! “

si acum stai in fata calculatorului cu fata brazdata de un zambet subtil, amintindu-ti cum ti-au clantanit dintii in momentul ala.

“mai ia-ti un pulover pe tine, ba mai bine ia-ti un hanorac ca o sa ploua si n-avem umbrela. nu mai numara nisipul, mai bine numara scoicile, n-ai luat destule ca sa umpli fiecare gol lasat acasa. asta e sparta, arunc-o, mai sunt destule scoici de-astea, iti caut eu alta…”

…da, e greu sa te dezlipesti de ceva ce ai gasit cu greu. pumnii tai refuza sa se desclesteze si sa te elibereze, au impersia ca traiesc ceva ireversibil.

“m-am impiedicat de o sticla de bere, uite inca una, inca una…e plina plaja. uite-i pe-aia cum dorm acolo, sunt in pantaloni scurti, cred ca au degerat. de fapt nu cred ca mai simt nici frig, nici nimic …”

a doua zi ti-ai dat seama cine erau de fapt “aia”.

“fii atent ca vine un val. acum uite, ti s-au udat tenesii. stai, nu fugii, ca o sa ma stropesti si pe mine!”

si te trezesti, a fost doar un moment.