Les chansons d’amour

Este un film gay, cu gay. Stiu ca este o ipoteza gresita de la care am pornit, dar atata timp cat in film apare un cuplu de barbati, filmul acela e ratat din start pentru mine. Mi-a placut faptul ca filmarea a fost realizata in suburbiile Parisului cred, sau oricum in suburbiile unui oras din Franta, lucru ce l-ar fi putut detasa de celelalte filme care au cadre cliseice trase in zonele notorii si stralucitoare ale acestei tari.

Ideea de libertinaj este exclusa din scenele filmului, se vorbeste cu naturalete despre triunghiul conjugal si chiar si scenele gay sunt tratate ca fiind ceva normal (bleh). Am uitat sa spun ca e vorba despre un musical, reusit pe alocuri, dar in alte parti bate spre penibil ( in partea in care isi canta cei doi barbati unul altuia, cel mai gay lucru posibil, de fapt nu, cel mai gay e finalul).

Nu inteleg unde vad unii “moartea din dragoste” in acest film. Tipa moare, in mod stupid (pentru ca i s-a spart nu stiu ce vas sau ceva de genu) , ceea ce reflecta stupiditatea, efemeritatea destinului nostru, dar in niciun caz nu moare din dragoste, iar faptul ca iubitul ei ajunge sa se indragosteasca de un alt barbat e dubios. Din punctul meu de vedere s-ar putea intelege ca a iubit-o atat de mult pe fata incat n-a mai putut iubi o alta femeie asa ca a apelat la cealalta varianta, nu e asa, dar ma consolez cu chestia asta, ca sa pot sa ma impac cu ideea ca am vazut asa ceva.

Pe L. a impresionat-o replica din final “iubeste-ma putin, dar iubeste-ma pentru mult timp”. Dragut intr-adevar, daca ar fi fost o replica rostita de o femeie catre un barbat sau invers, in niciun caz intre doi tipi!