praf si panza de paianjen

Ploua haotic.

Mansarda e plina de lucruri straine si ploua degeaba, ploua in gol pentru ca sub fereastra nu mai e nimeni sa priveasca. Era un pod vechi inainte. Acolo ne tineam jucariile, papusile mele si masinutele tale, pe care ti le furam mereu. Acolo ma ascundeam cand ne jucam de-a v-ati ascunselea si ma certai mereu ca ma umplu de praf, de fapt iti parea rau ca nu ma gaseai. Acolo am lasat povestile lui Edgar Allan Poe.

Cand am spart geamul ne-a fost frica sa mai intram acolo, vedeam peste tot numai pisici negre, paienjeni si soareci. Seara auzeam vantul cum intra in casa prin fereasta crapata si simteam cum ma strange de glezne. Dimineata ma trezeam cu picioarele reci. Credeam ca s-a ascuns cineva acolo. Am luat lanternele si-o furculita, ne-am urcat in pod si am scotocit peste tot. Nimic. Am continuat sa invetam noi povesti care sa ne sperie, care sa nu ne lase sa mai visam noaptea, sa nu mai adormim.

Au umplut mansarda cu hartii si cutii, amintiri le zic ei … n-au vrut sa-mi faca mie camera acolo.

Cartile se prabusesc de pe birou, te-ngroapa. Eu imi dezlipesc firele de panza de paianjen din par, le asez pe pervazul ud si le privesc cum se topesc.