mai presus de nimic

Stau. Aştept. Un semn? Poate un sunet. Poate o mişcare. Poate un gest. Poate o furnică să ma ciupească de deget. Ceva care să-mi spună că încă mai existăm.

printre perdele bate vântul. fereastra e deschisă, încerc să desluşesc un singur glas dintre milioanele de-afară.

se aud doar ecouri ale haosului care a fost. acum se loveşte iar de pereţi.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………..