feeeeear and paaaaaaanic in theeee aiiiiir

mi se pare ca aseara lumea a fost aruncata intr-o gaura neagra, am fost mestecati si digerati, am suferit lobotomii si transplanturi bizare. m-am trezit cu un sentiment ciudat de ostilitate, si nu e doar o impresie, microuniversul nostru s-a metamorfozat vizibil. am reusit in sfarsit sa patrund acolo unde credeam ca am fost deja de-a lungul anilor, am sapat in fondul de baza, in luturile cele mai puerile, dar si in cele mai dure si ce-am gasit dedesubt, a fost … o mare dezamagire. cu fruntea incruntata, am acceptat sa ma obisnuiesc si cu asta. am fost cuprinsa la randul meu de o supradoza de superficialitate si am pierdut firul epic. am uitat cand m-am nascut, am uitat toate motivele pentru care as fi urat sau as fi iubit pe cineva candva. le-am uitat pentru ca nu le mai regasesc in nimeni sau poate pentru ca le regasesc in toata lumea si nu mai e nimic inedit.

nu mai pot face diferenta dintre un idiot si un om pe care inainte l-as fi considerat un idol si cred ca nici ei nu o mai fac. toti sunt la fel, la fel de interesanti la un moment dat, la fel de pictisitori alteori. mi se pare ca particip la o amestecare a tipologiilor umane, o amestecare mai nebuneasca decat oricare alta de pana acum. si chestia asta nu ma afecteaza in niciun fel, mi-e frica doar, sa nu ma trezesc ca peste o saptamana vine apocalipsa, iar eu sunt cu pixul in mana rezolvand radicali, sau pierduta pe cine stie unde.

… presupun ca toate astea se datoreaza trecerii catre un alt prag existential, brusc, deci, da, la intrebarile dese si seci precum – cum e sa fi major – as raspunde cu toate astea .

un fel de la REvedere

e tarziu, geamantanul zace trantit in mijlocul camerei. gol. tinde sa-nghita toata camera si sa ma inchida si pe mine in el. si-o sa ma duca cu el intr-un aeroport, intr-un avion, pe-o insula plina cu nisip si soare … cu ce sa-l umplu mai intai? cu haine, cu amintiri, cu griji, cu ganduri anodine, cu zambete tipice pentru un astfel de moment, cu pamant cu ceasuri … da, l-as umple cu pamant si as planta in el un lastar de arbore genealogic. l-as uda cu apa din Marea Egee pana si-ar dezvolta propria istorie, o istorie destul de puternica sa o sustina si pe a mea.

un melanj ciudat de sentimente s-a inchegat in mine. mai sunt atat de putine ore, atat de multe de facut si inca nu mi-am luat la revedere de la nimeni. n-o sa am timp sa fac asta, cum n-am niciodata timp …

dimenticanza

un august oarecare. 4 a.m

Villacorse-ul din Milano e pustiu. O fata se grabeste acasa. Pantofii ei se lovesc de podea, lasand sa rasune un zgomot melodramatic.

Un tip cu un buchet de trandafiri in mana cauta o cafenea in care sa se imbete. Avea un motiv intemeiat.

Se intalnesc sub cupola, se privesc o secunda, el scapa buchetul de flori, ea-l calca sub pasii grabiti.

In aer pluteste promisiunea unei reintalniri.

di A.

ecouri

ash

am ajuns pe drumul plin de gropi. mirosea a pamant ud. plouase. picaturi subtiri de apa se lipeau de parbriz si alunecau melancolic sub stergatoare. “was a long and dark December .. from the rooftops i remember there was snow white snow..” la radio se auzea Violet Hill de la Coldplay. in fata a inceput sa mi se deruleze imaginea acestor locuri de iarna trecuta. pe un fundal alb-negru, ca in filmele cu pantomima 2 persoane se bateau cu zapada. pe fata lor se citea o fericire surda, de moment, fara alte rezonante.

am oprit instinctiv la rascrucea de drumuri unde mergeam sa jucam fotbal alaturi de copiii care miroseau a bomboane Raffaelo si a nuci. am coborat si am mers pana la locul unde serile ne adunam la foc si ne ghiceam in palma sau in stele pana adormeam. pamantul era sterp, crapat, nu mai crescuse iarba acolo, zaceau in schimb cenusi si carbuni proaspeti. cineva ne-a luat locul.

norii s-au spart, i-am urmarit cum deseneaza scene, personaje, am incercat sa le identific si mi se parea ca oglindesc tot ce se afla sub ei – eu ma reflectam intr-un punct subtire de aburi albi, in spatele meu, la vreo 100 de metri un iepure fugea urmarit de o vulpe, mai in fata era calea ferata, un tren trecea, iar oamenii imi faceau cu mana …

aveam impresia ca cineva ma striga, era de fapt un latrat, un caine negru fugea haotic spre mine. am intrat tremurand in masina si am plecat mai departe. cainele m-a urmarit o perioada, luptandu-se cu rotile, apoi s-a pierdut printre buruieni.

am mai oprit abia in fata portilor ruginite. in spatele lor se construia ceva …

scrisoare de adio

18 ani s-au transformat azi intr-o mana de cenusa.

ai vorbit mult despre ele, despre papusile albe din camerele cu faianta, dar cu toate astea cand esti pus in fata uneia reale, nu poti sa o intelegi. reflexele tale vitale te fac sa crezi ca acele contururi reci se misca inca in acelasi ritm cu al tau. pentru ca asa e normal, pentru ca oamenii nu sunt papusi de portelan ca sa le asezi in cutii si sa le imbraci dupa niste traditii macabre. pentru ca noi putem sa cream, sa inventam, sa ne reinventam, sa ne nastem, sa ne renastem, nu ne putem percepe ca fiind finiti si efemeri … dar suntem.

petit beurre

doi copii alearga spre mine cu bratele deschise si un zambet imens lipit pe toata fata … stop cadru.

de obicei eu eram copilul ala enervant si stupid care alerga spre cineva tipand, tragandu-l de par, muscandu-l, cazand si rupandu-si genunchii – “hai invarte-ma, invarte-maaaaaa!”. acum eu sunt cea care trebuie sa-i invarta, cea care ii tine imbrate, cea care cumpara inghetata, cea care ii invata… iar schimbul asta de roluri e o alta experienta care ma frustreaza, pentru ca ma face sa simt cum se invarte planeta asta si as vrea sa-i pun frana si sa-i dau drumul din nou cand ma plictisesc prea tare de momentul asta.

zambetul lor, identic cu cel din fotografiile de acum 10 ani, ma face sa realizez cat de inapta sunt, cat de neputinciosi suntem cu totii. din copii aceia raman doar ochii si zambetul, filmul ruleaza, albumele se umplu de fotografii, iar eu inca ma confund uneori si ii vad uneori pe cei care ma rasfatau, cei care ma iubeau pentru ca eram mica si vorbeam incorect …

… doua perechi de maini mici ma strang in cercul lor si ma invart odata cu ei, odata cu tipetele lor, odata cu cerul, odata cu pamantul, odata cu intreg universul.