ecouri
June 8, 2008
am ajuns pe drumul plin de gropi. mirosea a pamant ud. plouase. picaturi subtiri de apa se lipeau de parbriz si alunecau melancolic sub stergatoare. “was a long and dark December .. from the rooftops i remember there was snow white snow..” la radio se auzea Violet Hill de la Coldplay. in fata a inceput sa mi se deruleze imaginea acestor locuri de iarna trecuta. pe un fundal alb-negru, ca in filmele cu pantomima 2 persoane se bateau cu zapada. pe fata lor se citea o fericire surda, de moment, fara alte rezonante.
am oprit instinctiv la rascrucea de drumuri unde mergeam sa jucam fotbal alaturi de copiii care miroseau a bomboane Raffaelo si a nuci. am coborat si am mers pana la locul unde serile ne adunam la foc si ne ghiceam in palma sau in stele pana adormeam. pamantul era sterp, crapat, nu mai crescuse iarba acolo, zaceau in schimb cenusi si carbuni proaspeti. cineva ne-a luat locul.
norii s-au spart, i-am urmarit cum deseneaza scene, personaje, am incercat sa le identific si mi se parea ca oglindesc tot ce se afla sub ei – eu ma reflectam intr-un punct subtire de aburi albi, in spatele meu, la vreo 100 de metri un iepure fugea urmarit de o vulpe, mai in fata era calea ferata, un tren trecea, iar oamenii imi faceau cu mana …
aveam impresia ca cineva ma striga, era de fapt un latrat, un caine negru fugea haotic spre mine. am intrat tremurand in masina si am plecat mai departe. cainele m-a urmarit o perioada, luptandu-se cu rotile, apoi s-a pierdut printre buruieni.
am mai oprit abia in fata portilor ruginite. in spatele lor se construia ceva …
