nocturnă

gura inca iti mai miroase a narghilea de p/n

si degetele a tutun ars.

vrei sa raman in causul palmei tale

pana maine. pana maine dimineata?

pana maine seara?

ma culc pe-o ureche; pe linia vietii.

mai vorbesc putin pana adorm.

iti umplu capul cu prostii

si nu vreau decat

sa te prefaci ca ma asculti.

adevarul e undeva in aberatie,

nu in ceea ce spun concret.

du-mi degetul la buze si sopteste-mi

sssst!

pentru ca nu intelegi,

te doare capul

si ti-e somn.

dormi, iar pe mine ma doare talpa dreapta

asa ca ma apuc sa-ti trosnesc degetele

simti si tu cum e sa-ti trosneasca oasele

din lipsa de calciu

si injectii revitalizante?

prin venele umflate

aud cum iti curge sangele

si asa cum respiri incet

in rimtul somnului

mi se pare ca n-ai aer

si-o sa te asfixiezi,

deci o sa-ti suflu putin in ureche…

vad cum ti se furnica pielea

de furnici care ti se plimba in jurul gatului

in sir indian, formand un colier negru.

le omor incet

una cate una pentru ca

furnicile aduc ploaia si vreau ca maine

sa ma trezesc sub un cer noros.

acum mi-e frig.

da-mi maneca ta sa ma invelesc.

sufoca-ma cu perna

si-apoi

saruta-ma de ( 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 …. n ori) …

… noapte buna!

* nu se vrea a fi o poezie

frustration

remember that white room where all our personalities were killed. they locked another one there. plain white, soft light, cold marble walls, heavy air, artificial light coming from nowhere and of course that deep silence that drove us all crazy.

there’s something different this time. stones. they’ve thrown some little usual stones on the floor.

at first she didn’t notice them. seconds drained from wall to wall, from ceiling to floor, like the Chinese drop. no books, no paintings, no photos,, no window, no doors, no dust, not a single spot of dirt. no clock to measure the time dying in there … just the stones, that started capturing her attention. as time passed their presence there began to obsess her. it seemed that they multiplied from day to day. every time she walked past them it hurt, and it started hurting terribly. deep wounds opened in her soles, on her hands, on her feet, on her whole body, as she repeatedly stepped, sat and slept over them.

disappear … no, the stones won’t disappear, until a complete psychosis suffocates her mind.

everything in the room seems infinite, time, space, pain … it depends on her now to cut everything short, to erase all the things that keep her locked in there, to draw a new door and get out.

I’ll let her out if she forgives herself.

I’ll put a spell on you

portrait

traiesc pe marginea unei mese de sticla, traiesc pe cotor de “Crima si Pedeapsa”, traiesc in asfaltul care se macina sub fiecare roata care-l calca, traiesc pe-un atom de azot, pe-un fir de nisip, o molecula de apa, un fulg de porumbel.

traiesc intr-un trib de indieni inainte de colonizare, intr-un templu aztec, intr-o ceasca cu Earl Grey, pe gulerul unei camasi frantuzesti, intr-un colaj art nouveau intr-o barcuta origami, in penita unui stilou Schneider, in cadranul unui Rolex, in lentila unui Canon EOS 40 D.

traiesc intr-o coaja de paine, sub o piatra, pe-o muchie de cutit, intr-o bomboana cu martipan, intr-o scanteie de Zippo … traiesc pe-o geana, intr-o buza crapata, pe-o palma batatorita, intr-o ureche in care se aude mereu un pian.

cresc in maini o viata casanta, efemera, relativa, degradabila si degradanta, o viata intangibila, o viata extremista. pe degete-mi aluneca aluzii ciudate, ecouri inselatoare, tin ascunse sub perna suflete naive si noaptea mi se face frica. le aud pe toate cum vorbesc, le simt in jurul meu si vreau sa ma ascund, sa-mi sterg urmele din mintea lor, dar de fiecare data cand ridic capul de pe perna, Aqualung incepe sa cante.

fais-moi un bon café …

…j’ai une histoire à te raconter

*tastele au fost reci zilele astea si blogul pustiu. odata cu noptile pierdute, am risipit multe povesti, care au fost uitate, fara nicio consemnare, nicaieri. nu stiu de ce, dar am preferat sa tin evidenta pe hartie acum, m-am reintors la creioanele si paginile ingalbenite, pe care le-am sifonat doar cu niste obsesii irelevante, pe care nu le mai recunosc ca fiind ale mele. aceleasi idei mazgalite caligrafic, scrise parca intr-o perioada de coma … o gramada de rebuturi care-mi impanzesc gandirea cand le rasfoiesc. *

…pentru noi ziua se termina cand rasare soarele. as trage atat de mult de timp, pana cand noaptea s-ar dilata si ne-ar acoperi pana la pranz, pana la 5, pana la 6, pana la 10 … pana cand ar rasari din nou luna. strazile ne asteapta pustii, si in randul de case, nicio fereastra nu e luminata. mansarda e din nou goala. urc, iau dvd-urile lui catalin si aleg un film. de obicei are filme bune. aleg “dreamcatcher”, cu gandul ca voi adormi pe ceva frumos … l-am oprit dupa 15 minute pentru ca era un horror aberant, provocator de cosmaruri scarboase, care mi-a stricat si pofta de somn …

6 dimineata – fa-mi o cafea ca sa te tin de vorba. pentru noi ziua incepe la 2, cand oamenii pleaca la serviciu, strazile se aglomereaza, cu masini, caldura, cuvinte, istorii … iti mai explic odata sfarsitul lumii (noastre) pana atunci.