our stone age

azi gandul imi zboara la epoca de piatra in care am trait acum … acum nu stiu cat timp exact, dar parca nu era demult. si ma vad stand in camera ta veche, plina cu pietre, mirosul de marlboro inecandu-ma. si-mi amintesc, ce ferestre ciudate aveai. ce urata era lumea din spatele blocului tau, si ce frumoasa cea din fata lui. de-aia preferam adesea sa stam pe balcon si sa privim constructia sculptata intr-o piatra uriasa. si uneori o priveam pana seara, pana adormeam in umbra luminilor ei elegante.

imi amintesc parcul in care nu ne duceam niciodata, pentru ca era prea gol de oameni si de banci.

imi amintesc de tine cum erai atunci. prea copil, prea inocent si prea frumos. imi amintesc de tine ca de un copil orfan si strain. imi amintesc cum ma ascundeai sub tabloul cu omul nebun, care ma privea tot timpul, in orice colt al camerei as fi fost, ma ascundeai, ca sa nu dispar din nou, sa nu ma uiti din nou, sa nu te uit din nou.

imi amintesc cat te iubeam atunci, cat de putin te iubeam atunci…

apropo

“pentru un artist care are simtul demnitatii si al sacrului, multiplicarea exemplarelor prin tiparire este ceva asemanator prostitutiei” ( chipuri de oameni) – asta pentru cei care si-au propus sa faca bani din arta.

mazgaleli

ma grabeam sa trag de timp, sa mai castig o zi in rezolvarea problemelor logaritmice atat din fata mea, cat si din mine. ma grabeam ca de obicei sa fiu trista si fericita in acelasi timp ca sa aflu alchimia din mintea unora si din sufletul altora, ma grabeam cu preocuparile mele zilnice, cand ceva, mi-a distras violent atentia. ceva mi-a oprit viata si universul brusc, in acel punct. este vorba despre o alta pagina de blog, a unei alte tipe , care se regasea in CARTE. specific ca tipa nu are mai mult de 19 ani.

asadar, astazi vom discuta despre scriitori doomiisti si despre operele lor. de fapt am in vedere o singura opera si un singur autor, pentru ca nu vreau sa generalizez, intrucat probabil ca sunt si persoane care nu se vor incadra in tipologia pe care o voi discuta si caracteriza astazi. am tot amanat acest subiect, intrucat mi s-a parut inutil de tratat pe seama lui, dar, pentru ca vad ca ma loveste tot mai des, si afecteaza din ce in ce mai multe minti fragile, devine o chestiune dubioasa, serioasa as putea zice chiar. sper sa nu gresesc cu nimic, intrucat am citit cartea acum ceva vreme, si interesandu-ma intr-o masura infima, e posibil sa mai fi uitat.

CARTEA despre care vorbeam mai devreme, este practic un terci, o amestecatura nereusita a unor diverse probleme adolsecentine, teme si motive prelucrate sub diverse stiluri. autorul a scris in stilul sau caracteristic pueril si murdar, nereusind sa se puna bine in pielea personajului, confundandu-se chiar cu acesta, desi, n-ar fi trebuit sa lase la vedere acest lucru. urat mi se pare faptul ca literatura a fost adusa la un stadiu grotesc, eroticul este amestecat aiurea in aceasta carte, neavand ce cauta aici, iar limbajul folosit este vulgar si uniform, acelasi la toate persoanjele, inclusiv la narator.

frapat de aceasta carte, a fost din cate se pare publicul adolescentin. paradoxal este faptul ca volumul nici macar nu era dedicat in mod special acestui segment de varsta, dupa spusele autorului, dar era de asteptat, ca, adolescentii sa se regaseasca si sa il aprecieze intrucat romanul reflecta viata lor plina de infantilitate si teribilism. frivolitatea, drogurile si alcoolul le sunt oferite pe tava intr-un mod excesiv, mai mult ca o lectie de invatat decat de evitat. sursele de inspiratie ale autorului sunt dintre cele mai diverse … viata personala, facuta afis (asa se obisnuieste), scenarii ale unor minti mult mai capabile decat ale lor, povestile anumitor oameni etc… alarmant este faptul ca inspiratia a inceput sa se confunde cu transpunerea directa si neprelucrata a anumitor subiecte. asta reflecta o trista lipsa de originalitate si imaginatie, esentiale, dupa parerea mea oricarui autor.

in mare, cam asta ar fi de spus. prefer sa nu dau nici numele cartii, nici pe cel al autorului pentru ca nu vreau sa se simta nimeni frustrat (si nici nu vreau sa fac publicitate negativa) si nu ma intereseaza explicatiile pe care si le dau astfel de autori si justificarile referitoare la opera lor, intrucat consider ca astfel de scrieri sunt doar niste aparente seci, lipsite de orice esenta.

rush

ma gandeam ca daca oamenii din jur ar fi mai relaxati, daca n-ar face tot ce li se cere sa faca, la data fixa, corect, constiincios, daca n-ar mai fi atat de calculati, de organizati, daca nu s-ar implica si panica atata pentru orice tema data, pentru orice situatie, implicit pentru orice examen, cuvantul “stres”, poate chiar si cuvantul “teama” n-ar mai exista. dar, ei isi creeaza propriul stres, ei insufla acea atmosfera de capat de lume, de fugit irreparabile de aaaaaaaaaaaaaa!

cineva sa-i opreasca, cineva sa le dea un ceai de tei si sa-i calmeze …