our stone age

azi gandul imi zboara la epoca de piatra in care am trait acum … acum nu stiu cat timp exact, dar parca nu era demult. si ma vad stand in camera ta veche, plina cu pietre, mirosul de marlboro inecandu-ma. si-mi amintesc, ce ferestre ciudate aveai. ce urata era lumea din spatele blocului tau, si ce frumoasa cea din fata lui. de-aia preferam adesea sa stam pe balcon si sa privim constructia sculptata intr-o piatra uriasa. si uneori o priveam pana seara, pana adormeam in umbra luminilor ei elegante.

imi amintesc parcul in care nu ne duceam niciodata, pentru ca era prea gol de oameni si de banci.

imi amintesc de tine cum erai atunci. prea copil, prea inocent si prea frumos. imi amintesc de tine ca de un copil orfan si strain. imi amintesc cum ma ascundeai sub tabloul cu omul nebun, care ma privea tot timpul, in orice colt al camerei as fi fost, ma ascundeai, ca sa nu dispar din nou, sa nu ma uiti din nou, sa nu te uit din nou.

imi amintesc cat te iubeam atunci, cat de putin te iubeam atunci…