street delivery

am ajuns fix cu o ora inainte sa se inchida…pe strada arthur verona. eram cu A. si cu I. am dat peste multe ciudatenii precum omul care facea hartie din hartie, terasa draguta din spatele carturestiului (care din pacate a fost deschisa doar in perioada asta), haine vintage … ne-am electrocutat (spre bucuria lui A.), am stat putin de vorba cu actuala generatie de poeti ( razvan tupa, sorin despot, andrei ruse, marius ianus si tipul care a scris despre pinguinul boris…I. stie mai multe despre el) care ne-au scris poezii la minut:

“Violeta are 18 ani

si e frumoasa

nu stie inca lumea

se crede intr-o clasa

intr-un oras, pe o strada,

in fata unui individ

care ii scrie o poezie.”

( Marius Ianus)

si explicatia ar fi ca lucrurile nu sunt asa cum par…

am plecat totusi fara sa adoptam nicio pisica si fara sa cumparam nicio pereche de pantofi pictati manual  …

nesomn

ei dorm acum. isi odihnesc mintile seci si goale, se pregatesc pentru o noua zi ce-i va aduce mai aproape de idealul suprem. se pregatesc sa rumege. dimineata isi vor rumega micul dejun, apoi intraga zi si-o vor petrece rumegand informatiile adunate in mormane ordonate in jurul lor. se vor culca fix la aceeasi ora, se vor trezi la aceeasi ora, vor manca aceeasi mancare, vor purta aceleasi haine, vor iubi cu masura, vor incerca sa slabeasca, vor economisi, vor incerca sa fie frumosi, sa fie healthy and wealthy. asta este fericirea lor modesta, pe care o consuma de-a lungul unei vieti lineare.

eu nu pot sa dorm. noapte extatica. mintea-mi pulseaza sub greutatea cuvintelor, imaginilor, frazelor, fragmentelor care se nasc si mor sub semnul uitarii. nici chris martin, nici fix you, nici yellow nu ma pot adormi.

ei viseaza? ce viseaza cum viseaza de ce viseaza ?

visele mele nu se implinesc mereu. de multe ori chiar eu le distrug, ca sa-mi pot construi altele. visul meu din seara se muta in afara orasului, intr-un cartier asimetric, luminat cu mult galben. reveria mea este tangibila. e ca o casa mansardata.  ma duc o data pe saptamana acolo, ii urc scarile pe care le vad imbracate in lemn, urc la primul etaj, ma duc in camera mare plina cu o lumina lenesa ce se propaga prin ferestrele vesnic deschise. ma asez pe un pervaz si privesc spre curtea ciudata, spre casa vecinului cu trei caini. vecinul doarme si el acum, viseaza si el visul sau umil, isi tine in brate  nevasta grasuta si e fericit. in celelalte camere ale casei doarme cate un copil. fiecare cu visul lui. fiecare e fericit.

am mutat secundele dintr-o ora in alta, am numarat stelele si notele de pian ale lui chris martin si masura versurilor lui nichita si am vazut noaptea cum se despleteste-n zi. i-am ascultat o noapte-ntreaga respirand la unison.

e dimineata. ei se trezesc…pasesc banal spre bucatarie. isi mananca micul dejun, se spala pe dinti etc…