colaps

zile lungi si reci. mi-e frig mai tot timpul…

credeam ca am fost cusuti cu acelasi fir de ata invizibila pe acelasi petic, dar, acum, nu stiu cum, nu stiu de ce, cineva a tras de firul acela si totul s-a descusut. ne-am dezlipit de pe rochia de matase pe care fusesem prinsi ( n-o mai purta nimeni oricum, cine ar purta o rochie de matase peticita) si ne-am spart in bucatele … urma piciorului tau pe-o plaja, mana ei pe-o scoica, cateva fire de par pe scaunul din stanga  si sufletul nostru in eter.

totusi, de fiecare data cand se aburesc geamurile masinii va vad…vad smiley face-urile si inimioarele si stelutele … toate desenele care s-au imprimat pe geam. pe bord inca au ramas amprente de fond de ten, sub cotiera scociuri si bucati de eseuri, o foarfeca in buzunar….iar in portbagaj mult mult nisip. eu am ramas acolo, m-am blocat in momentele alea. am senzatia ca m-am congelat intr-un bloc de gheata, traiesc propria mea era glaciara… si totusi traiesc in lumea asta noua ca si cand as face parte din ea, dar…pentru mine, orasul e prea plin de oameni goi si de lucruri fara sens …

The Parlotones, South African indie rock…se spune ca ar fi “un fel de Muse al deserturilor”.