in the morning, you know we won’t remember a thing

plutesc…plutim… si timpul nu mai are nicio valoare, si frigul nicio intensitate….sub fumul din green suntem doar noi, aceleasi noi din totdeauna, aceleasi canapele verzi, aceleasi sticle negre, aceeasi toaleta cu versul acela atat de realist de la razorlight (“in the morning, you know we won’t remember a thing”), versul care aduce vama in centrul bucurestiului … aceeasi scena pe care s-au jucat piesele noastre…

bucurestiul e din nou frumos, aproape la fel de frumos precum clujul lui D. luminile puternice ne orbesc, in seara asta nu ne mai intra apa in cizme, in seara asta instinctele ne vor duce acasa…tu o sa inveti la info…eu o sa retraiesc totul pe ritmuri alternative si indie ,asteptand ziua de maine si noaptea de poimaine si apoi urmatoarea zi si tot asa cateva luni de acum incolo…

perfectiunea mea e atunci cand toate structurile se intrepatrund…blocurile cu zapada cu fericirea cu apa, cu noaptea, cu scrisul, cu muzica … mai ales muzica… cu oamenii perfecti, cu starea de extaz, cand toate au iesit asa cum ai vrut… toate astea se invart in jurul meu intr-o spirala hipnotica…o iluzie optica perfecta pe care incerc sa o prelungesc la nesfarsit.

oameni de zapada

azi iubirea nu mai e suficient de puternica sa topeasca zapada.

pasim printre nori reci de puf in visul nostru congelat, pentru ca astazi, noi ne tinem visele in frigider, le conservam ca pe niste cutii de ton sau niste casolete de carne. dar am uitat un lucru…nu suntem nemuritori, iar visele noastre de astazi, maine pot expira la fel si sentimentele si planurile noastre si tot ceea ce suntem, avem o data de valabilitate scurta.

ieri incercam sa construiesc o poezie de dragoste din cuburi de gheata ( pentru ca poetii nostri si-au pierdut inspiratia si inca astept poezia de dragoste perfecta, inca astept pe cineva care sa-l reinventeze pe nichita, pe blaga sau pe minulescu), azi schita vaga pe care am facut-o ieri mi se pare penibila, si maine, probabil daca va iesi soarele, gheata se va topi si nici macar nu va mai exista acea poezie penibila de dragoste inghetata.

iarna asta am fost niste oameni de zapada fericiti, dar deja iarna dureaza prea mult si ne-am saturat sa avem inimile reci.