the whole world is moving and I’m standing still …
August 27, 2008
… cam asta e sentimentul … atunci cand vrei si nu poti.
am crescut fortat sub motto-ul “nu exista nu pot” (expresie pe care o detest si pe care n-am acceptat-o niciodata, dar pe care o repet oratoric altora) si ma doare cand imi dau seama ca exista! nu pot sa fiu in momentul asta pe tarmul bulgaresc al Marii Negre, sa-mi ingrop picioarele in nisipul rece de acolo, sa tremur aiurea de frig, sa adorm pe un sezlong cu o bere proasta in mana, sa ascult din nou istorii istorice si sa mi se inchida ochii cand vine vorba de blocuri comuniste, cruzimea hitlerista, umorul prost al englezilor, sa ma trezesc subit si sa mai pun din cand in cand cate o intrebare somnambula sau sa mai rad la o gluma amortita de ebrietate si de somn. nu pot sa vad rasaritul de pe partea aia a marii si-n ureche sa-mi fredoneze dubios si atipic, dar intr-o atmosfera atat de perfecta, Kid Rock, all summer long. nu pot sa ma spanzur cu o alga aici in camera asta uscata.
ma uit pe geam. parca ma uit peste o imagine facuta cu un aparat foto profesionist. lumina perfecta, incadrare si forme impecabile. sepia cu nuante violet, de la lumina magazinelor. nebunia s-a calmat, meciul s-a terminat satisfacator, oamenii au baut, au sarbatorit si s-au culcat inmuiati in alcool si fericire. strazile sunt pustii acum, lumina felinarelor curge sintetic peste sosea, mai trece cate un troleu defect, uitat prin cine stie ce colt al orasului, sau cate un nebun care se grabeste sa se plimbe pe Magheru cu cei 180-200 si ceva de cai, care-l vor purta ca gandul si ca vantul …
ironic si neinteresant, pe pat imi zace Giovanni Papini cu capodopera sa obscura “Chipuri de oameni”. n-aveau ce ma interesa la Metropolitana si m-am bazat pe simtul meu beletristic, astfel ca aceasta a fost prima carte pe care mi-a cazut mana, am luat-o fara sa-i citesc autorul sau titlul, am aruncat-o in geanta si m-am grabit spre Green-ul plin de oameni si parasit de mine in ultima saptamana. acum il descopar pe Papini cel filosofic, istoric, erudit si totodata nonconfomist si paradoxal. “frumusetea [...] este revelatia unei vieti profunde si senine” remarca acesta uimitor si profund. balanta mintii mele cumpatate cantareste grav micuta carticica absolut interesanta a acestui incontestabil Giovanni Papini (pe care nu cred ca l-a mai elogiat cineva asa de mult cum am facut-o eu in acest moment al plictisului total) si micuta culegere de stiinte exacte, exponentiale, radicali, logaritmi si alte minuni ale universului, a lui Nastasescu si Nita. nu pot, nu pot spune nu pot la asemenea tentatii, asemenea desfatari intelectuale.
orasul uscat de vara si de dor s-a stins putin in nemiscare, iar eu am ramas sa-l pazesc … si gandurile ma tarasc inapoi prin nisip, prin scoici, prin marea de care nu pot sa ma satur.
