o continuare mai personala

acum 2 ani, eram in Cismigiu, pe banca sub statuia lui Eminescu, pe aceeasi banca sub care mi-am pierdut bratara cu mov si albastru, pe aceeasi banca pe care mi-am lasat incet incet fiecare gand bun, fiecare vis maret, fiecare teorie despre iubire. acolo s-au destramat toate.

atunci nu aveam in spate decat un aprilie inocent, de care nimeni nu stia. atunci stiam clar ca unu si cu unu fac doi, acum merg pe principiul ca doi si cu doi fac 5 si ma ascund de lume sub o palma straina cand mi se face frica.

ascultam Alifantis, visam ploi infernale si mansarde mazgalite cu creta. acum ploile alea au trecut, si am simtit ce inseamna infernal. pe-atunci descopeream Laptaria lui Enache din cantecele de la Pasarea Colibri si trageam de toata lumea sa vina acolo.

pe-atunci nu stiam ce se ascunde in spatele unor palme aspre si cat de pustie mi se va parea lumea dupa ce-mi vor da drumul. pe-atunci scriam poezii proaste si liste cu lucrurile pe care le detest la oamenii pe care mi-era frica sa n-ajung vreodata sa-i iubesc prea mult. pe-atunci invatam sa-mi joc viata pe degete. aveam plamanii curati si-mi permiteam sa vorbesc despre Dumnezeu.

pe banca din Cismigiu m-as intoarce daca as sti ca o sa gasesc acolo tot ce-am lasat in 2 ani.