caramizi

azi mi-au daramat ferestrele din lemn ca sa puna altele noi. pentru cateva ore am simtit cum e sa traiesti expus, fara perdea, fara jaluzele, fara sticla aceea, care in ciuda faptului ca e transparenta oferea o oarecare siguranta, protectie. e o senzatie de libertate nociva, poluanta, care te invadeaza fara sa ti-o doresti. au cazut bucati consistente din pereti si zgomotul strazii se prelinge in camera printr-o gaura de sub rama. acum pot sa numar caramizile, dispuse asimetric intr-un ciment putrezit, pot sa numar anii care-au suflat peste blocul asta comunist si iernile imbibate in el, ploile care l-au ros si l-au mucegait. imi lipesc fruntea de noul meu geam. e rece si-l simt cum tremura sub pasii lor, fuga lor, vorbele lor, certurile, somnul, muzica, fericirea lor, vietile lor, sub presiunea a tot ce e afara si se loveste haotic de el.

e ispititor sa-i asculti pe strazi cum vorbesc despre filme, carti, mancare, medicamente, probleme, examene, cum se lauda, cum se barfesc unii pe altii, cum isi nascocesc destinele.

*ziua de azi a trecut violent. ma oboseste alergatul asta dintr-un colt al Bucurestiului in altul.