puzzle

ecranul gol, alb, asteapta sa fie umplut. apa. bea apa, dar sticla e goala. mintea ei e goala. deschide caietul alb, gol si incearca sa citeasca ce scrisese candva prin el. acum isi numara pe degete amintirile. au fost prea multe, s-au saturat si au supravietuit cele mai puternice, sau cele mai recente sau sau…

inspira. expira. tot aerul din camera intra si iese din plamanii ei. prin pereti incep sa se auda bataile inimii. totul se resoarbe intr-un punct fix din palma ei…un pix, tastatura, monitorul, patul, dulapurile, baia, dormitorul, bucataria, sufrageria, holurile, balconul, scarile, blocul, strazile, parcul, cafenelele, teatrul, magazinele, cinematograful, scolile, liceul, cartierele, orasul, tarile, marea, continentele, planeta, stelele, soarele….

spitalul Pantelimon, sectia de neurologie. in fata ei asteapta cateva persoane. o fata intra grabita pe hol, se opreste brusc in dreptul lui. “buna buna ce cauti aici ai patit ceva nu nimic tu eu astept pe cineva pe cine pe alexandra s-a nascut acum trei zile si azi va fi externata trebuie sa plec pa pa”. era a 3-a oara cand intra in spitalul ala si parea mai mic, prin holurile lui se auzea inca pulsul ei.

cineva tipa. timpul, iar timpul. este timp, timpul asteapta. taci. eu o sa merg pe jos pentru ca am timp. incepe sa ploua.

08.08.08 Georgia ataca Osetia de Sud. in acelasi timp la Beijing se da startul Jocurilor Olimpice. in acelasi timp o fata isi ridica permisul de conducere din Pipera. i s-a zis ca cifra 8 ii poarta noroc.

pe Barbu Vacarescu un copil slab si jegos spala parbrize.”sa furi nu e frumos, poti sa ceri, dar nu trebuie sa furi ” i-a spus intr-o zi unei fetite de pe aceeasi strada, care furase ceva. azi un nemernic n-a vrut sa-i dea bani si l-a lovit cu masina. zambetul murdar al copilului s-a imprastiat pe toata strada ca o soapta, ca o parere de rau.

o plaja mancata de valuri. 33 de grade, un soare nociv si o ora nepotrivita. pielea se arde. nisipul o inveleste usor. este momentul in care-si poate cantari toate gandurile. ganduri acide, mai acide decat ultravioletele care-i ataca meschin epiderma. si trece iar prin momentul de panica inabusita, prin care trece zilnic. fericire deplina, paroxism incontrolabil. la baza tuturor sunt lucruri mariunte care te mananca de la exterior spre interior sau invers.

expira. inspira. inima bate incontrolabil. cineva tipa.

*

am vazut Eternal Sunshine of the Spotless Mind si am incercat sa-mi limpezesc si eu putin mintea. sa-ti limpezesti mintea nu inseamna sa uiti tot ci sa pastrezi doar ce e mai frumos, bun si sincer – “Blessed are the forgetful, for they get the better even of their blunders.” ( Nietzsche) filmul e interesant, ciudat si e cu Jim Carrey, deci merita vazut.

Les chansons d’amour

Este un film gay, cu gay. Stiu ca este o ipoteza gresita de la care am pornit, dar atata timp cat in film apare un cuplu de barbati, filmul acela e ratat din start pentru mine. Mi-a placut faptul ca filmarea a fost realizata in suburbiile Parisului cred, sau oricum in suburbiile unui oras din Franta, lucru ce l-ar fi putut detasa de celelalte filme care au cadre cliseice trase in zonele notorii si stralucitoare ale acestei tari.

Ideea de libertinaj este exclusa din scenele filmului, se vorbeste cu naturalete despre triunghiul conjugal si chiar si scenele gay sunt tratate ca fiind ceva normal (bleh). Am uitat sa spun ca e vorba despre un musical, reusit pe alocuri, dar in alte parti bate spre penibil ( in partea in care isi canta cei doi barbati unul altuia, cel mai gay lucru posibil, de fapt nu, cel mai gay e finalul).

Nu inteleg unde vad unii “moartea din dragoste” in acest film. Tipa moare, in mod stupid (pentru ca i s-a spart nu stiu ce vas sau ceva de genu) , ceea ce reflecta stupiditatea, efemeritatea destinului nostru, dar in niciun caz nu moare din dragoste, iar faptul ca iubitul ei ajunge sa se indragosteasca de un alt barbat e dubios. Din punctul meu de vedere s-ar putea intelege ca a iubit-o atat de mult pe fata incat n-a mai putut iubi o alta femeie asa ca a apelat la cealalta varianta, nu e asa, dar ma consolez cu chestia asta, ca sa pot sa ma impac cu ideea ca am vazut asa ceva.

Pe L. a impresionat-o replica din final “iubeste-ma putin, dar iubeste-ma pentru mult timp”. Dragut intr-adevar, daca ar fi fost o replica rostita de o femeie catre un barbat sau invers, in niciun caz intre doi tipi!

One Flew Over the Cuckoo’s Nest

simt ca trebuie sa citesc o carte, o carte buna, o carte oarecare, nu conteaza, dar s-o citesc pana la sfarsit. am lasat prea multe carti neterminate lunile astea si acest lucru imi induce un sentiment de superficialitate.

Romanul lui Ken Kesey, “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, a fost ultima carte despre care pot spune ca mi-a atras atentia si nu neaparat pentru povestea in sine, ci mai ales pentru detaliile fine care creeaza o adevarata psihologie a societatii contemporane. Intreaga actiune este vazuta prin ochii unui pacient indian dintr-un spital de nebuni, spital condus cu strictete de Sora Sefa pana in momentul in care linistea acestui ospiciu este zdruncinata de un nou venit – Randle Patrick McMurphy.

Am inceput sa citesc cartea asta mai mult din greseala si credeam ca e vorba de ceva comercial, insa m-au surprins tipologiile si mentalitatile amestecate in ea: oameni cu teama de realitate, oameni carora le era frica de integrare, oameni care, de fapt, nu erau nebuni, ci speriati – “iepuri” cum se autointitulau. Cat despre personajul principal, McMurphy, pot spune ca are o constructie geniala. Este un personaj controversat, omul cu un cazier incarcat, omul trecut prin multe, invatat sa traiasca fara restrictii, fara legi, dar e totodata cel care ii vindeca pe bolnavi de frustrarile lor. E cel care poate sa vada erorile societatii si influenta negativa asupra individului uman, de aceea si alege sa traiasca dupa propriile reguli. Sfarsitul lui tragic este consecinta pe care o sufera pentru ca a ales sa depaseasca limitele si sa-i traga si pe ceilalti dupa el, o trimitere la pedeapsa primita in urma luptei cu societatea.

M-a influentat foarte mult aceasta carte si in modul de a scrie la un moment dat si in felul de a gandi, mi-a spus ceva si pentru asta o consider o carte buna. Am vazut si filmul, un film foarte laudat de altfel, premiat cu 5 oscaruri. Distributia e buna, Nicholson a jucat exceptional, ca de obicei, dar per total nu pot zice ca m-a impresionat. Au taiat prea mult din poveste ceea ce a stirbit mesajul adevarat, punand mai mult accent pe actiune.