3 a.m.

liftul s-a oprit la etajul de la jumatatea blocului. usa se deschide si holul se umple cu simbioza aceea de parfumuri, care ramane mult timp plutind in aer odata cu o vaga dorinta de evadare. atmosfera se incarca cu valente amarui. aude usa de la parterul cladirii izbindu-se si realizeaza ca s-a incheiat inca o etapa.

el se urca in masina, bancheta din spate e goala. de data asta nu i-a mai lasat nimic acolo, niciun pretext ca sa se intoarca a doua zi spre a-i inapoia obiectul ratacit, niciun motiv, nimic.

pantofii ei se aud pocnind pe podeaua blocului adormit. cheia se invarte in broasca, intra in apartamentul intunecat si gol, se descalta cu gesturi de stangacie, isi lasa paltonul in cuier, iar buchetul de flori il arunca direct la gunoi.

paseste usor prin sufrageria tacuta, simtindu-si corpul infectat cu plumb, simte sangele cum ii curge prin vene si cum mii de lumi se dilata in ele, un amalgam de vorbe, de soapte, tipete ii tiuie in urechi pana ajunge in baie si da drumul la apa. se spala pe fata, realizeaza ca ochii o ustura si ca o dor picioarele. se priveste in oglinda prin intuneric. isi cauta ochii prin bezna si se uita fix in ei. observa incet cum fata i se distorsioneaza. se sperie si fuge in dormitor.

patul e la fel cum l-a lasat de dimineata, cu cearsafurile mototolite, parca inca emanand caldura. pune capul pe perna si iarasi totul incepe sa i se invarta in minte, ca si cum toate planetele universului incearca sa-si faca loc in capul ei.

nu poate sa doarma. perna e prea calda. o intoarce pe cealalta parte. se dezveleste. i se face frig, se inveleste la loc. i se face cald din nou, se trezeste, se duce sa bea apa, se uita pe geam, vede un bec aprins in celalalt bloc. cineva fumeaza in bucatarie. se intoarce in pat si adoarme tarziu.

contre-jour

astazi mi-am propus sa fiu altfel. azi voi face lucruri pe care in mod obisnuit nu le-as face, ca un fel de terapie.

mi-am inceput ziua incercand sa invat un copil de 10 ani cum sa faca fotografii. mi-am reactivat contul, se stie care cont (nu-i mai zic numele, caci numele in sine mi se pare ceva deosebit de lamentabil). incerc sa socializez cu toata lumea. voi invata la geografie. voi scrie ceva special pentru R.

Pentru R. ,asadar

Nu cred ca vei ajunge sa citesti vreodata ce scrie aici, iar daca vei ajunge, sunt sigura ca vei avea o atitudine de negare fata de faptul ca inca mai exist si ca inca imi mai aduc aminte de tine. Ar fi stupid sa nu-mi aduc. Ieri dimineata m-am trezit cu gandul la tine, stiu, e ciudat, dar a fost ca un fel de premonitie, intrucat la sfarsitul zilei am aflat vesti despre tine fara sa-mi doresc acest lucru. Previzibil, era previzibil ca asa o sa se intample, ma asteptam la ignoranta asta, inca ti-e frica de noi.

Noua ne e frica pentru tine, pentru ca te complaci intr-un mediu deplorabil si ai ajuns sa nu mai constientizezi diferenta dintre noi si ei si ai ajuns sa nu mai constientizezi unde e locul tau de fapt (e undeva la mijloc). Am stiut acum 3 ani, ca te vei arunca si tu peste mormanul de oameni care au ales sa se detaseze sau care au fost obligati sa se indeparteze de mine.

Probabil ca daca nu s-ar fi intamplat chestia asta, acum ai avea o grija in plus, iar eu as avea o persoana cu care sa ma cert zilnic, as avea o persoana pe care sa o copiez (vezi, sunt smerita azi, recunosc lucruri care nu sunt adevarate oricum), o persoana careia sa-i fur prietenii. n-as avea o persoana de la care sa imprumut ce e mai bun, mai matur, o persoana cu care sa-mpart prietenii.

N-am uitat nici acum ca joi era ziua noastra. Ziua in care ne scoteam ochii, bineinteles, pentru ca eu scriam scenarii in loc sa lucrez la matematica si te obligam pe tine sa le inveti. N-am uitat cat m-am dat cu capul de pereti pentru ca iti pasa prea mult de niste oameni inutili, care acum au suflat peste tine ca peste praful din biblioteca. N-am uitat saptamanile, lunile in care nu vorbeam si alergam de la un om la altul ca sa gasim un inlocuitor. Acum totusi ma intreb daca asta e o perioada din aia, mai lunga in care ne renegam sau pur si simplu nu mai e nimic. Ma intreb retoric, stiu ca totul sa fini, pentru ca asta vrei tu, vrei sa-ti fie mai usor.

Bratele mele vor fi intotdeauna deschise spre tine, in mod stupid si ilogic, poate chiar si ipocrit, intr-adevar, insa eu n-am sa pot uita niciodata un om, si-mi lipseste chiar si raul pe care mi l-a facut, sau ni l-am facut.

*bizar, acum cand recitesc mi se pare ca am retrait chestiile astea de curand.

* si cu asta incepe un sir destul de lung de scrisori …