I’ve got wires coming in, I’ve got wires coming out of my skin…

litho

Originally uploaded by u.violet

ne tinem sperantele in cutii de gheata ingropate sub piele.

am lipit trecutul de pereti ca sa raman treaza. viitorul inseamna doar dezumanizare.

cate-un ecou se loveste din cand in cand de fereastra. o deschid si-l primesc inauntru. il ascult, facem compromisuri mereu in favoarea lui, ce altceva sa mai fac? sute de ecouri intra zilnic pe sute de fereastre mintind spontan si totusi, credem ca unul va fi util, curabil.

ne-am transformat in papusi si asteptam ca cineva sa ne invete sa mergem. ne-au cusut sfori si ne manevreaza stangaci. suntem papusile unui copil labil care ne dezmembreaza si ne indoapa cu supradoze de paracetamol.

nocturnă

gura inca iti mai miroase a narghilea de p/n

si degetele a tutun ars.

vrei sa raman in causul palmei tale

pana maine. pana maine dimineata?

pana maine seara?

ma culc pe-o ureche; pe linia vietii.

mai vorbesc putin pana adorm.

iti umplu capul cu prostii

si nu vreau decat

sa te prefaci ca ma asculti.

adevarul e undeva in aberatie,

nu in ceea ce spun concret.

du-mi degetul la buze si sopteste-mi

sssst!

pentru ca nu intelegi,

te doare capul

si ti-e somn.

dormi, iar pe mine ma doare talpa dreapta

asa ca ma apuc sa-ti trosnesc degetele

simti si tu cum e sa-ti trosneasca oasele

din lipsa de calciu

si injectii revitalizante?

prin venele umflate

aud cum iti curge sangele

si asa cum respiri incet

in rimtul somnului

mi se pare ca n-ai aer

si-o sa te asfixiezi,

deci o sa-ti suflu putin in ureche…

vad cum ti se furnica pielea

de furnici care ti se plimba in jurul gatului

in sir indian, formand un colier negru.

le omor incet

una cate una pentru ca

furnicile aduc ploaia si vreau ca maine

sa ma trezesc sub un cer noros.

acum mi-e frig.

da-mi maneca ta sa ma invelesc.

sufoca-ma cu perna

si-apoi

saruta-ma de ( 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 …. n ori) …

… noapte buna!

* nu se vrea a fi o poezie

full circle

ne nastem cu o predestinare spre un viitor plin de frustrare. suntem condamnati la lipsuri si ni se monteaza in cap dorinta de autodepasire ca sa ne mutilam singuri. suntem aruncati intr-un nimic, pe care ni-l mobilam cu mult gust, cronologic, ordonat, rupandu-ne unghiile si tocindu-ne coatele, pe ale noastre sau pe ale altora, oricum si din una si din alta curge la fel de multa truda. apoi vine momentul in care se matura tot, in care ni se ia nimicul ala infect, cocolosit, narcotizant pentru care am taiat in carne vie si suntem lasati cu o privire tampita pe fata, intrebandu-ne unde am gresit. multi se gandesc ca nu s-au rugat destul, ca nu au postit destul, ca n-au facut suficiente fapte bune si se afunda mai mult in smerenie asteptand sa le pice ceva din senin. dupa ce trec de starea asta de repaos, raman la fel de smeriti, dar incep sa miste pe ici pe colo, punand bazele unui nou schelet, cu o incredere stupida si absurda ca de data asta va fi bine, ca e ceva in spatele lor care-i pazeste si ii spovedeste mereu.

altii, mai constienti si mai rationali, clacheaza, se trezesc, se autoevalueaza, refuza sa mai incerce, intra intr-o stare de abnegare, devin nihilisti si prind o ura fascinanta de sine, dupa care isi revin. aduna cenusa si praf le amesteca si obtin un moloz, care pare a fi mai bun, mai consistent, mai fiabil decat cel dinainte, isi formeaza caramida de baza si ii vezi cum o aseaza cu acea fericire care te enerveaza. o aseaza ca niste prosti, care au in subconstient ideea prabusirii, si totusi, o renega, pentru ca n-au altceva mai bun de facut decat sa constuiasca spre a privi in final cum li se prabuseste totul si raman iar cu gura cascata si ochii pierduti. asta e circuitul vietii.

unii ajung sa creada ca sunt nebuni, ajung sa filozofeze, sa-si puna intrebari existentiale, incearca sa dea raspunsuri, ajung sa fie mai inteligenti pentru ca scotocesc prin toate colturile mintii pentru a se transforma, nu pentru a renaste, cum fac altii. ideea e sa te schimbi, nu sa o iei de la inceput la fel. e o idee doar, rezultatul, e cam acelasi, dar poate nu la fel de dramatic, pentru ca devii tu insuti un om dramatic si te obisnuiesti cu sentimentul.

nenorocirea cea mai mare e ca in toata nebunia asta putem sa zambim, sa ne bucuram, avem impresia ca la un moment dat totul este perfect si chestia asta ne face sa ne incapatanam si sa credem ca totul are un sens.

are sens e adevarat. un sens stupid, un sens prost facut, un sens menit sa ne termine, sa ne dovedeasca la rastimpuri ca noi nu suntem decat un nimic, si oricat de mici sau mari nimicuri am fi tot nimicuri ramanem si nu ne putem niciodata autodepasi, chiar si in momentele in care credem ca am facut-o deja.

azi o iau din nou de la capat, ma duc pe strada sa adun ce-am aruncat ieri, si sa arunc din nou, inzecit, inmiit, infinit.

vânzătorul de păsări

Prinde păsari pe malul Nilului şi le vinde undeva pe lângă Teba. E mut, doar păsările vorbesc. Are o clepsidră care-i numără timpul de când stă pe marginea şoselei înconjurat de colivii. A învăţat să prindă porumbei călători, să le fure mesajele şi apoi să-i închidă într-o cuşcă din care vor încerca să scape până vor ajunge să se sinucidă lovindu-se de gratii până îşi sfărâmă capul şi mor.

Mesajele le strânge într-o cutie şi le dă foc. Astfel ştie că toate secretele lumii se opresc la el şi aşteaptă izbucnirea unui al III-lea Război Mondial. Se crede un fel de Moise care cândva îşi va urca păsările pe o arcă, aşteptând începerea unei noi ere.

Joi a fost o furtună de nisip care i-a împrăştiat coliviile şi i-a spart clepsidra. Cioburile i-au intrat în ochi şi a rămas orb. Timpul scăpat din clepsidră şi-a pierdut limitele, a zburat în gol povestind despre egipteanul care a fost odată tânăr şi căruia îi plăcea să bea cafea la nisip şi iubea mai multe femei care l-au nenorocit până l-au redus la tăcere.

S-au născut legende care spun că ar fi avut şi el o poveste de dragoste ca orice nebun. Spun că ar fi fost un poet boem, care avea o muză despre care scria poezii până a ajuns să creadă că în stomacul ei se ascunde un porumbel. Îl auzea noaptea cum dă din aripi. A devenit o obsesie, până când a ajuns să o ucidă pe fată pentru a elibera porumbelul. Când şi-a dat seama că nu era nimic acolo a înnebunit şi s-a dus să prindă păsări …

Acum e orb, e bătrân, e sărac şi aşteaptă pe marginea şoselei să i se scurgă timpul.