fast forward

va vad printre teancuri de hartii, in fata unor birouri de duzina, cu aceleasi probleme supraponderale, prinsi intr-un cerc restrans de oameni maturizati precoce. azi sunteti aici, la o distanta de-o plama, o palma ca un perete de sticla. ostilitate. maine probabil ca o sa va bat pe la usi, o sa-mi zambiti glacial, din obligatie, eu n-o sa va zambesc deloc si o sa-mi intoarceti spatele. n-o sa-mi pese cum nu-mi pasa nici acum si cum nu mi-a pasat niciodata.

o vad plangand pe umarul meu si-o sa planga si atunci. poate n-o sa ni se deschida nicio usa, poate noi vom deschide usi.

te vad departe, printre oamenii tai, mereu distanti si reci. te vor framanta, te vor modela si vor sti ca esti facut dintr-un aluat bun. vei intra in ritmul lor, pe care-l simti inca de acum pulsand deasupra ta. te impotrivesti pentru ca inca sunt aici, dar cercul asta o sa se rupa. vulnerabilitate.

ma vad ca si acum, cu scopuri superficiale, dar folositoare. vad acelasi drum, mereu ocolindu-l pe al altora, aceeasi incercare de a intelege, aceleasi esecuri. totul se repeta.

existenta schopenhaueriana

mergeam spre Amzei, pentru ca ele sa cumpere ata, pentru ca ele iubesc si pentru ca ele vor sa-si innoade iar gandurile, printre firele de 1 leu. gandurile mele tindeau catre viitorul iluzoriu, care cica nu e decat un prezent suspendat. si viitorul ala pare marcat de 3 litere seci – ASE, care incep sa se stearga incet, chestie care ma intriga. acum trebuie sa revizuiesc si sa refac toate planurile, care erau oricum incerte, trebuie sa socotesc si sa scotocesc toate variantele posiblie si imposibile. cea care mi-a suras cel mai tare a fost sa plec undeva peste mari sau peste tari, mai ales acum cand oamenii ma imping de la spate sa o fac. ironia care ma inconjoara ma face sa cred ca eu n-am ce cauta acolo si ca sunt batuta in cuie aici. si mai sunt alte variante, anemice, care se-nfiripa pe nesimtite in jurul acelor 3 litere de care mi-e prea frica.

in timp ce mergeam spre Amzei si ne gandeam la chestiile astea, ne-am lovit de un tip care impartea fluturasi. acesta imi tranteste in fata Ghidul Carierei Tale – Primavara 2008, asa ca raspuns predestinat la toate indoilile mele. l-am rasfoit si ochii mi-au picat pe pagina cu Ubisoft. aici se cautau game designeri, game developeri, graphic artisti si mi-am amintit de zombii ( pe fundal se aude dramatic The Cranberries – Zombie) care lucreaza in firma asta, de oamenii aia obsedati de detalii, cu pielea prea alba si mintea predispusa la o fisurare virtuala. m-am vazut o viata intreaga cu ochii lipiti de ecranul calculatorului intr-o astfel de firma, iar pe ecranul ala scria implacabil – fortuna labilis.

pentru lore

… 7.00 ma scoala fratele meu pentru ca trebuia sa se duca la scoala. ma culc la loc. 7.30 ma trezeste mama din nou, crezand ca trebuie sa ma duc la scoala. ma culc la loc. 7.45 imi suna ceasul, il pusesem sa sune. ma culc la loc. 8.00 ma trezesc in final. ma duc spre baie, pe drum ma opresc ca sa cant putin la orga. mananc, o sun pe I., ma suna A. sa-mi spuna ca nu mai merge metroul spre Obor. e panica. nu e. stabilesc cu I. ca de fapt metrourile merg si pornesc spre blocul ei pentru a merge impreuna la A. unde vom sta o ora in care vom desena o pagina plina de culoare si durere dupa care luam tramvaiul si ne ducem la scoala doar pentru ora de mate care era foarte importanta.

I. nu-si scrisese la mate. aici e panica. am avut noroc ca am ajuns devreme, ora de engleza nu se terminase inca. I. se apuca sa scrie la mate. tu nu erai in clasa, erai cu M. la coltul scolii. ma seaca profa de engleza asa ca plec de la ora, absenta oricum imi pusese … iar de aici destinele noastre se unesc, tu imi povestesti de profa aia cu un pulover prea larg,cu balerini albi, camasa roz si o mare gaura in stomac. eu reiau povestile despre visele mele schizofrenice si despre cum ma trezesc noaptea transpirata si plangand.

se suna. mergem la mate. I. apucase sa copieze 2 exercitii. derivate. complicatii. ora trece relativ greu. plecam de la scoala. I. iese glont spre usa spre a se duce in Mirage ca sa se intalneasca cu cosbucienii. eu mai pierd vremea putin cu M. in fata la Metropolitana, mananc 2 covrigi cam prost facuti, care aveau gust de pamant, iau 79 si ma duc spre casa.

ajung acasa, ma uit la TV, constat ca nu m-am mai uitat de mult si ca nu mai sunt in tema cu reclamele. se face rapid 3. o iau usurel spre delfinului unde ma intalnesc cu S. pentru o ora in care eu voi foarte neputincioasa, iar S. se va amuza teribil, cred ca oamenii s-au saturat de noi si de veselia noastra infinita. ora se termina prea repede, normal, cand sunt cu S. totul se termina prea repede, viata e prea scurta/minunata etc.

ma intorc spre casa. pe jos. n-am motiv sa ma grabesc. de fapt am, dar nu-mi pasa. constat ca bate vantul cam tare si ca mi-e frig. o iau prin parc. acolo bate vantul si mai tare. parcul acesta mi se pare din zi in zi mai minunat. ajung la mine in zona, intru in farmacii si in supermarketuri fara un scop anume. in final, ma duc acasa.

intru pe usa, in 20 de minute ies iar. ma duc sa-mi iau haine. orasul e paralizat. locuri de parcare nu sunt. pierd doua ore aiurea si nu-mi cumpar mai nimic. ma intorc acasa. dezastru total, trebuie sa fac curat la mine in camera. nu fac acest lucru, ma apuc sa scriu pe blog…

* vreau sa-mi povesteasca si mie cineva o zi banala din viata sa. luati-o ca pe o leapsa daca vreti.