Marchizul de Sade

prima dorinta implinita pe anul acesta. am fost la Odeon, am vazut o piesa sadic de spectaculoasa de la costume, veritabile creatii ale lui Catalin Botezatu, scenografie, in care s-a regasit talentul lui Beatrice Rancea de a inchega regia, miscarea scenica si muzica intr-un spectacol superb pana la prestatia ireprosabila a actorilor. Florin Zamfirescu “de Sade” isi doteaza personajul cu farmecul otravit al inteligentei, cinism si cu un umor pervers, dansand mereu pe marginea prapastiei. Marchizul de Sade, a pus pe jar intreaga sa epoca prin operele care sfidau cu nerusinare tabuurile vremii. Insa, dincolo de viciu se ascunde un mesaj brutalizat referitor la creatie si chinurile ei.

nu-mi pot imagina un alt mod mai perfect pentru a pune in scena drama controversatului marchiz. este o piesa pe care as revedea-o oricand.

De 3 ori dragoste

e piesa la care m-a trimis K pentru a-i tine locul si cu ocazia asta ne-am vazut si revazut cu totii, am baut cafeaua (lipton-ul) pe care nu credeam ca o s-o (mai) bem vreodata. Z. semana mai mult ca niciodata cu un ghemotoc datorita frezei “sauvage”, in rest a ramas la fel de vorbareata, la fel de calofila, la fel de interesanta cum era si ultima data cand am vazut-o.

Piesa n-as recomanda-o decat persoanelor care iubesc arta japoneza sau care vor sa schimbe peisajul, vor sa vada ceva mai inedit. Mie mi-a fost greu la inceput sa gust din atmosfera aceea in stil japonez, care de fapt a fost destul de bine realizata, insa felul in care se unduia (ca sa nu zic altfel) Hannah (Raluca Gheorghiu) in incipit nu mi-a indus niciun fel de sentiment de melancolie, tristete sau mai stiu eu ce, din contra, m-a amuzat teribil. Piesa devine interesanta abia pe la jumatate, cand intervin elemente si personaje comice. Mi-a placut cum au jucat Emil Hossu si Diana Lupescu, ce-i drept au interpretat si niste personaje mai “de efect”. Sfarsitul a fost interesant si parea destul de complicat, o parte destul de grea pentru actori intrucat fiecare trebuia sa-si rosteasca de doua ori discursul, in doua moduri diferite. Am aflat ulterior ca piesa era o imbinare a doua opere diferite, cu o tema comuna, ceea ce mi-a lamurit cat de cat confuziile legate de continuitatea ei pentru ca aceasta parea intr-adevar compusa din doua bucati juxtapuse. Cei interesati, se pot duce la Nottara sa o vada.