fast forward

va vad printre teancuri de hartii, in fata unor birouri de duzina, cu aceleasi probleme supraponderale, prinsi intr-un cerc restrans de oameni maturizati precoce. azi sunteti aici, la o distanta de-o plama, o palma ca un perete de sticla. ostilitate. maine probabil ca o sa va bat pe la usi, o sa-mi zambiti glacial, din obligatie, eu n-o sa va zambesc deloc si o sa-mi intoarceti spatele. n-o sa-mi pese cum nu-mi pasa nici acum si cum nu mi-a pasat niciodata.

o vad plangand pe umarul meu si-o sa planga si atunci. poate n-o sa ni se deschida nicio usa, poate noi vom deschide usi.

te vad departe, printre oamenii tai, mereu distanti si reci. te vor framanta, te vor modela si vor sti ca esti facut dintr-un aluat bun. vei intra in ritmul lor, pe care-l simti inca de acum pulsand deasupra ta. te impotrivesti pentru ca inca sunt aici, dar cercul asta o sa se rupa. vulnerabilitate.

ma vad ca si acum, cu scopuri superficiale, dar folositoare. vad acelasi drum, mereu ocolindu-l pe al altora, aceeasi incercare de a intelege, aceleasi esecuri. totul se repeta.

fictiune

e greu sa faci diferenta dintre realitate si fictiune la un moment dat. multi traiesc pe muchie, si nu-si dau seama cand trec dintr-un plan in altul.

aseara ma plimbam pe un camp de molii, azi, la lumina mi-am dat seama ca erau de fapt fluturi. acum cateva zile erau lilieci, care zburau violent deasupra mea si mi se incurcau in par. de-aia m-am si tuns, scurt, scurt de tot, ca sa ma feresc de ei si acum cand ma uit in oglinda imi pare rau si ma urasc, pentru ca le vad pe toate tipele alea tunse baieteste, care vin la tine sa-ti ceara tigari.

ieri imi placea sa pierd timpul, azi am mainile mazgalite de cerneala, da de cerneala pentru ca eu scriu doar cu stiloul pentru ca imi plac petele de cerneala lasate pe hartie. imi place sa cred ca am o mare albastra in fiecare caiet, imi place sa scriu caligrafic, dar nu pot pentru ca nu am rabdare. cand am deschis azi caietul de economie parca am deschis o furtuna. si iar m-a furat peisajul si am ajuns sa ma visez deasupra Bucurestiului facand poze pentru Time Out strazilor plouate si intunecate, sperand sa ma primeasca si pe mine in numarul viitor. ideile s-au amestecat. ma gandeam ce salariu are cersetorul de la metrou, cu cat creste productivitatea marginala un nou jurnalist angajat, cati pictori se declara someri etc. creierul meu facea exercitii inconstient, in urechi auzindu-se ecoul tragi-comic al zilei de maine.

m-am intors pe campul de molii,lilieci, fluturi intr-un final ca sa caut un copil pe care am promis sa-l aduc acasa la ora 9.